Stau intins pe podeaua camerei mele, altar al fricii si al incertitudinii. Simit cum parfumul zilelor de mult apuse paraseste orice amintire lasand-o goala, fara speranta si emotie. Ma intrebam cand am incetat sa fiu eu pentru a lasa aceasta forma de existenta malefica sa ia nastere in interiorul meu? De cand sunt un fugar?! De cand nu mai am pace, liniste si somn?! In ce moment am decis sa incalc regulile nescrise ale unui suflet aflat in pace si armonie?
Tot ce mai devreme parea calm acum e neliniste. Toate amintirile care pana acum erau dulcea alinare se pierd acum lasand loc temerii.
Sunt posedat de durere. Ma urmaresc regretele. Visez cel mai urat cosmar. Traversez noaptea cea mai neagra. Caut cu disperare lumina dar aceasta refuza sa se arate.
Ochii mei sunt tulburi. Nu reusesc sa vad nimic in urul meu. Doar sa simt. Ce ironic- sufletul meu pustiu a devenit acum singura harta spre o lume ce oscileaza intre nebunie si frumos, Rai si Iad... Nirvana sau reincarnarea eterna.
Deodata navighez pe un camp de batalie aflat chiar in interiorul meu. Cineva se joaca cu mintea mea... e o stare de insomnie care nu ma lasa sa gandesc... trebuie sa scap dar nu stiu unde. In fata mea Fiarele inghit amintirile frumoase si speranta. In fata ochilor mei trupul cedeaza devenid prada Uratului, Nebuniei si Fanteziei. Si deodata... in mijlocul acelui act criminal o mana apare ma trage spre lumina. Simt caldura....
...
Ma trezesc de pe podeaua rece a camerei mele. Simt ca am castigat batalia... dar nu si razboiul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu