marți, 3 martie 2009

I am a monster...

E ziua fantomelor...


E ziua sufletului meu. Ma plimb in noapte. Eu sunt un mostru. Sunt cel care si-a parasit corpul de mult. Ochii nu sunt ai mei. Carnea nu e a mea. Sunt o gramada de regrete si mizerii si ma plimb pe o poteca pavata cu sange

Am incercat de nenumarate ori sa plang dar singurul rezultat au fost lacrimile de sange ale celor pe care ii iubesc. Alerg de nebun in noapte, gonesc prin orasul minunilor. Aud rasete diabolice, tipete indurerate. Aud cum propriul sange clocoteste in mine si arde manechinul ce serveste pe post de corp. 

Sunt clovnul principal intr-un circ negru si dramatic, o piesa de teatru destinata solitarului. Candva iubirea domnea in inima mea si zambetul era pe buzele mele. Acum numai e asa... sunt captiv intr-un spatiu ciudat. Faptele nu sunt ale mele, creierul cedeaza, inima pompeaza cu putere, picioarele o iau la fuga. 

Vreau sa am putere dar nu pot. Vreau sa daram acest zid de gheata care ma desparte de propriul ego. Alerg, fug, urlu, daram tot ce se afla in jurul meu. Distrug totul. Ajung intr-un luminis. Incerc sa beau apa din lacul ce se creioneaza in fata mea dar observ cum veninul otraveste apa pura si atunci zaresc, sub lumina lunii monstrul ce am devenit. Vad un chip desfigurat care nu e al meu. Vad durere si furie, mintea mea e in molestia, o stare din care nu am cum sa scap. Insomnia e motivul pentru care ma tarasc. Ma asez pe pamantul rece. Noroiul si cu mine suntem frati. Avem aceleasi radacini, acelasi scop de a murdari tot ce atingem. 

Ma ridic si incerc sa imi continui drumul. Intunericul e lumina mea. Ajung intr-un loc. Am mai fost aici. Voci puternice incep sa cante. Pare un vechi descantec menit sa slaveasca frumosul. Da! E imnul iubirii mele de mult uitate. Stiu unde sunt. Aici candva era o biserica. Acum e pustie. E casa aminirilor, e templul unde am jurat iubire si unde am dat viata. Nu a mai ramas nimic din tot ce a fost intr-o zi. Aud un ras malefic si ma intorc speriat. In saptele meu, razele palide ale lunii dezvaluie o femeie batrana. E imbracata in negru si nu are chip. Doar niste pupile albe sugereaza un chip la fel de diform ca al meu. Ea stie de ce sunt aici. Ea imi intelege cautarea... e a generat... ea este prea urata, prea scarboasa, prea mizerabila nefiinta care m-a adus aici. Se joaca cu mintea mea.

Fuge, apare, se intoarce, ma ridica si ma coboara cu un singur tipat. Ma doboara. Simt cum clipa finala se apropie. As vrea si acum sa fug... dar e prea tarziu. Am ajuns la capatul  Pamantului... pana aici m-a adus durerea. Si acum cand ultima rasuflare imi strabate trupul as vrea sa mai pot intoarce spatele inca odata. Sa ma uit la probleme ca si cum nu ar fi. Singura problema sunt eu. Mereu a fost asa. Si atunci cand din ura am taiat si spintecat, am infrant si am profanat; chiar si atunci cand am smuls din carnea mea cea mai sfanta legatura cu ea...

Batrana nu mai vrea sa se joace. I-a ajuns. Acum o sa imi curme viata... am fost un simplu pion pe tabla ei morbida, pion care acum va fi scos din mijlocul razboiului. Merit asta fiindca am dezertat. Merit asta pentru ca am lasat animalul din mine sa devina monstru si am transformat ploaia de vara din casa mea in cea mai groaznica si nenorocita furtuna. 

Arma care ma va frange este propriul spatiu in care am fost captiv. Ma sufoc. Peretii cad peste mine si lovesc. Sangele tasneste formand in jurul meu o balta in care ma zbat ca un peste putrezit pe uscat. Simt cum clipa se apropie.

Deodata aud o voce. E asa cunoscuta. Spune o rugaciune. Lumina ma inconjoara. Sangele inta in corp, pielea revine si ochii se deschid larg. Am ajuns de unde am plecat. Dar acum vad. Sunt inconjurat de credinta, prietenie si iubire. Am revenit acolo unde cei dragi m-au chemat. Si nu e vis... e dulcea realitate care a fost mereu in jurul meu. Departe aud cel mai groaznic urlet. Undeva, in spatele meu femeia in negru cade secerata. Lovita de ura si sange, o umbra neagra capul i-l frange. Am castigat!

2 comentarii:

krty spunea...

Ah, Alex, cata inspiratieee ;;)
>:D<

Si_via spunea...

Te urmaresc. Iti vad chinul. Iti simt durerea.
Drumul pe care mergi e greu. Alearga, taraste-te dar nu te opri.
Lasa lacrimile sa it brazdeze obrazul. Lasa-le sa goneasca durerea si monstrii care te urmaresc. Nu ii las sa se apropie.
Noroiul te apara, te camufleaza, iti este aliat. Ii murdaresti pe monstrii care vor sa te distruga.
Alearga, taraste-te dar nu te opri. Lasa durerea sa iti indrume pasii. Nu te teme. Sunt in spatele tau. Te prind, dar nu pot sa te scap de chin.
Aceasta este catarsisul tau.
Vreau sa tip sa te fac atent la pericol. Nu e joaca. Esti un joc. Fugi. Nu te opri. Nu te juca! Tu esti jocul!
Vino! Intoarce-te! Uneste capetele cercului. Nu te opri!
Lasa monstrii sa se distruga intre ei! Lasa raul sa se devoreze pe el insusi!