Lectia de viata

   Acolo unde norii ating luna, acolo unde marea atinge cerul, unde stele stralucesc mai puternic decat orice; acolo se afla Baiatul. Se plimba linistit, pe aceasta margine de lume, pe un pod peste o mare de ganduri si trairi. Stie de ce se afla acolo, stie care este rolul sau in viata: are un vis, are o bagheta si cu acestea va schimba lumea. Stie ca bagheta lui este diferita de a celorlalti oameni si mai stie ca Dumnezeul le-a dat tuturor o bagheta doar ca unii uita sa o foloseasca.

   Aude cantecul magic al unei privighetori si invata ca uneori in viata, atunci cand durerea si nelinistea pun stapanire pe fiinta ta este mai bine sa crezi, sa lupti in continuare cu ce ai mai valoros.

   Peisajul in care Baiatul este captiv este cu totul special; soarele- ca un rubin nepretuit lumineaza pe o bolta de cristal in timp ce milioane de stele indepartate stralucesc cu putere. Stie ca atunci cand ai un crez esti puternic si ca nici timpul nici spatiul nu te pot impiedica sa iti traiesti fantezia. Si tocmai de la stele a invatat ca puterea inseamna prietenie si prietenia este o comoara dupa care poti alerga lumea-n lung si-n lat si pe care o vei gasi in cel mai special colt al inimii tale.

   Gandurile Baiatului sunt infinite. Are atatea de povestit. Mainile sale vor sa scrie, ochii vor sa vada iar sufletul vrea sa simta. Se uita in spate si vede chipurile celor dragi, vede iubire, prietenie si caldura. In fata sa se asterne un drum lung; pare infinit. Se afla pe acelasi pod al viselor si stie ca undeva, la un capat indepartat il asteapta nemurirea. Ar vrea sa continue, dar nu poate. Nu este un drum pe care sa il poti strabate singur. Are nevoie de prieteni, de har si de credinta.

   Deodata, soarele apune, marea devine tulbure iar cerul este brazdat de fulgere fioroase. Spatiul visarii sale este atacat. Durerea, tristetea si nelinistea ii invadeaza propriul paradis. II este frica. Ploua peste poteca viselor; ploua si in inima sa. Simte cum regretele ii indunda sufletul. Se simte prins intr-un dans al melancoliei. Este martor intr-un carnaval macabru care spulbera orice raza de speranta. Pamantul ii fuge de sub picioare si cade rapus. Isi aduce aminte ca nu intotdeauna a fost asa. Stie ca poate castiga aceasta batalie. El are un vis in care crede, are speranta intr-o lume mai buna.

   Se ridica. Se uita spre cer si isi rosteste crezul. Are puterea sa duca acest razboi la final si vede cum regretele dispar. Simte prietenia si iubirea celor apropiati si durerea este alinata. Ininde mana spre cer cu speranta si nelinistea piere.

   Soarele rasare din nou, valurile lenese ale marii mangaie nisipul auriu al tarmului si Baiatul este gata sa isi continue drumul.Mai are de invatat atatea... dar tot ce trebuie sa stie pentru drum a invatat. Are cele mai pretioase arme din lume care il vor ajuta sa castige orice batalie: credinta, speranta si prietenie.

   

Epilog: Fata se afla pe o margine de lume. Stie ca are un drum lung de parcurs pe poteca pavata cu vise ce se intinde in fata ei. Si mai stie ca undeva, pe drumul acesta anevoios rataceste si jumatatea ei. Nu are cum sa piarda! Are o viata intreaga de trait, de vazut si de iubit.